O zi de vineri

Abstract, totul e linistit. E doar un parc, sunt ei doi, se plimba. Inca nu realizeaza de ce se tin de mana. El se gandeste la ea, ea se gandeste la el. Niciunul nu spune nimic, sunt doar ganduri ce zboara, isi paseaza idei, dar telepatia lor nu functioneaza. Dintr-o data linistea e sparta de un stranut.

Ea: Sanatate!

El: Multumesc!

Ea: Sper ca nu ai de gand sa racesti, nu mi-ar placea sa te vad toata ziua cu servetelele dupa tine.

El: Deloc, cred ca e de la praf … sau de la parcul asta.

Ea: Aha.

Linistea se instala din nou. Nimic nou, aceleasi banci, aceiasi oameni, aceleasi leagane. Le stiau prea bine, crescusera cu ele, dar nu impreuna. Se cunosteau de ceva luni, erau de nedespartit uneori, alteori erau doar doi straini. Dintr-o data telepatia le functiona. Se privira lung unul in ochii celuilalt, nu-si spuneau cuvinte, dar buzele cereau buzele celuilalt. Intre ei se instala emotia, teama poate?! … simteau un gol, dar era o senzatie placuta. El clipi, ea atunci profita de ocazie si-l saruta. Emotiile se consumara rapid. Dupa ce buzele li s-au despartit privirile li se intersectara. Nu stiau ce sa zica, dar el isi facu curaj.

El: De ce m-am indragostit de tine?

Ea: Pentru ca ai putut.

El: Gresit frumoaso, pentru ca m-ai convins sa o fac.

Ea: Ha!

El: Te iubesc mai mult decat ieri!

Ea: Eu te urasc pentru ca te iubesc atat de mult.

Nu se sarutara, dar isi zambira. Continuara sa se plimbe fara a scoate vreun sunet. Se cunosteau, aveau dansul lor perfect.

Simplu.

Apus cu dialog!

El: De ce nu dormi?!

Ea: Nu pot?!

El: Hmm … te simti bine?

Ea: Nu. Nu chiar, nu stiu.

El: Ce te macina?

Ea: Gandul …

El: Acela fiind?

Ea: Acela in care eu ajung sa te iubesc si tu dispari.

El: Hahaha, nu mai gandi atat de departe, traieste pe moment.

Ea: Am facut-o, o fac, dar totusi, daca ajung sa te iubesc?!

El: Nu vreau sa par egoist, dar este un risc pe care ti-l asumi. E reversul medaliei.

Ea: Esti insensibil, ca de obicei, incerci sa fii tu cel matur, dar stim amandoi ca esti un copil.

El: Amandoi suntem doar niste “copii mari”. Avem peste 20 de ani, dar nu stim sa ne dozam sentimentele. Ar fi tragic sa se intample asa ceva.

Ea: Tragi?! Imi doresc din tot sufletul sa pot face asta. Imi doresc sa-ti spun cand am sa te iubesc, cand te plac, cand te urasc, cand esti un idiot, cand ma indragostesc de tine din nou, cat de copil poti fii si cat de fericita ma faci. Nu pot face asa ceva, mi-e teama de tine.

El: Teama, ah … teama. Corect! si mie imi este teama de tine, mai mult decat imi este de moarte. Stii de ce?!

Ea: Nu, explica-mi.

El: Pentru ca tu ma poti face din doua cuvinte fericit, tu ma poti face sa plang, tu imi poti strica cafeaua de dimineata, tu ma poti face sa arat ca un barbat, tu imi poti face pielea de gaina din trei miscari, tu imi saruti buzele si tu imi zambesti dimineata printre asternuturi.

Ea: Frumos, eu nu gandesc uneori asa. Mi-e teama de ce ai putea deveni pentru mine, de ce as putea simti pentru tine, mi-e teama ca poate intreaga mea fiinta sau lume se va invarti in jurul tau.

El: Si daca se va intampla asta ce? Nu promit sa avem parte de cel mai frumos dans din lume, nu suntem in basme, dar promit sa-ti fiu alaturi, indiferent daca astazi ma placi mai mult sau mai putin decat ieri.

Ea: Promiti?!

El: Da, promit!

Ea: Si daca iti vei pierde interesul in mine? Daca vei gasi pe altcineva cu mai multe calitati?

El: Atunci fii femeie si lupta pentru ceea ce-ti doresti. In jocul asta suntem amandoi, dar nu e la singular totul, pluralul suna mult mai incitant.

Ea: Hmmm …. (zambeste) noi, da … noi!

El: Saruta-ma si vino in bratele mele!

Ea: Promite-mi ca nu ai sa ma iubesti cum ai facut-o in trecut si cu altele.

El: Frumoaso intelege ca am iubit celelalte femei in felul meu si diferit, dar daca te voi iubi am s-o fac cu toata fiinta mea, chiar daca asta inseamna sa ma consum si sa te hranesti cu mine!

Ea: Somn usor!

El: Te ador!