Despre ambitie.

E interesant uneori nu? cum ambitia te poarta pe alte culmi sau te “schimba”. Toti avem parte de asa ceva, fie ca este vorba de un rezultat important, o lucrare, un prieten, o combinatie sau sex.

Nu e greu s-o identifici. In cele mai multe cazuri ambitia merge mana-n mana cu orgoliul. De ce? simplu, pentru ca se bazeaza pe ideea: “Eu pot pentru ca-mi face bine!”. Uneori nu consider ambitia o calitate, dimpotriva o consider un defect. Este un defect ce uneori te orbeste si ti-o furi in cel mai grav mod posibil.

Hai sa ne limitam la un singur plan, la un singur cadru. Probabil cel mai intim, dar variat cadrul: sexul. De data asta as dori sa expun problema asta prin prisma mea, a baiatului, combinatorului, afemeiatului, baiatul, barbatul etc.

Ce este pentru mine ambitia?

Definitie: Ambitia reprezinta calitatea mea de a-mi impune anumite lucruri astfel incat o data cu indeplinerea lor stima de sine si orgoliul pot fi mentinute. Practic, imi intretin mie insumi imaginea. Sunt propria mea oglinda.

Sunt ambitios atunci cand nu trebuie, atunci cand sunt incapatanat si nu accept lucrurile dintr-o data. Sunt greu de cap si insistent. La dracu cu insistenta asta ce conduce la ambitie pentru ca de fiecare data am avut mai mult de pierdut decat de castigat. Fie ca a fost vorba de a intra in vorba cu o fata, de a o saruta sau intr-un final de a face sex cu ea. Toate s-au conturat in jurul “ambitiei”. “Eu pot, eu fac, eu dreg.”, dar la sfarsit constientizez ca-mi dau singur cu sutul in coaie si nu mai pot repara lucrurile. Chiar daca as incerca sa o fac si chiar si atunci cand am facut-o, nu m-am bucurat de rezultate exceptionale.

Folosesc ambitia cand doresc sa obtin ceva, sa fie doar al meu. Ei bine, atunci intervine orgoliul. Care de obicei este cat un munte. Sunt capabil sa-mi calc pe orgoliul, sunt in stare sa-mi infrang “dorintele”, dar doar atunci cand apare persoana potrivita.

Sa fiu sincer, nici eu nu stiu cateodata de ce ambitia asta prosteasca abuzeaza sau de ce abuzez eu de ea. Probabil ca inca mai am de mancat sau de crescut. Habar n-am. Nu am incercat sa ma maturizez fortat, astfel incat sa ma inteleg uneori. Ma iau singur de guler si plec cu mine-n lume. E mai simplu, nu ma complic, nu ma complac cu mine insumi.

Sunt egoist? Da. Sunt prost? Hmmm … poate. Sunt prea dur? Niciodata nu am fost suficient de dur cu mine. Cine stie poate ca mai e vreo sansa sa-mi “revin”.

Nu sunt laudaros, dar scot in evidenta ceea ce-am facut, nu sunt incapabil, dar ma simt atat de anti-talent uneori … nu sunt interesant pentru ca sunt total neindemanatic.

Nu am incercat niciodata sa par interesant sau arogant. Asa sunt eu, mai cu nasul pe sus, mai cu picioarele pe pamant, mai aerian.

Lucrurile sunt simple: “Asta sunt, cu asta defilez!”