Nici macar titlul nu mai are vreun rost

man-leaving

Stii bine, am promis ca voi fi cel mai bun, dar nu am venit la ambalaj doar cu fericire si entuziasm. Stiu bine cand ti-am zis ca vei fi cea mai fericita si ca te voi iubi toata viata, dar da-mi voie sa am indoieli, da-mi voie sa-mi fie teama, da-mie voie sa ma enervez ca sa-mi dau seama daca ceea ce zis este adevarul pentru eternitate. Viata nu este roz mereu. Amintirile si intamplarile nu sunt mereu ideale. Multe lucruri pe care ni le imaginam nu le atingem o viata. Multe lucruri pe care am vrea sa le gustam nu reusim pentru ca le trece termenul de valabilitate. Poate asa e si cu relatiile, toate au un termen de valabilitate, toate au un punct de inceput si unul final. Unul in care amandoi plecam. Unul in care amandoi ne dam seama ca poate am gresit in momentul acela. Dar ce ar mai conta acum cine a gresit fata de cine? De ce ne-am mai pune intrebari? Oricum ar fi prea tarziu si am cauta raspunsuri inutile. Problemele tot acolo ar fi.

Probabil ca voi fi rau sau agresiv, dar hei? ce mai conteaza, oricum ne pregatim amandoi de un adio dureros. Cel putin daca e dureros sa fie sincer de dureros. E tarziu sa-ti zic asta acum, da nu am vrut sa ajungem aici. Nu am vrut sa ne transformam din prieteni in iubiti si apoi in doi straini. Nu am vrut sa plangi, nu am vrut sa pierd nopti gandindu-ma daca poti. Am avut rabdare amandoi, dar tind sa cred ca eu am avut mai multa rabdare. Am avut curaj amandoi, dar tind sa cred ca eu am avut mai mult. De ce? Pentru ca din prima secunda mi-am asumat, pentru ca din prima secunda am venit setat catre tine cu un scop. Si m-am lovit de frici si singuratate. De neincredere si de iluzii ca vei fi vreodata fericita. Te-am gasit straina de tine. Si te-am luat de acolo, te-am scuturat bine si am mers cu tine înainte. Nu mi-a pasat de ce a fost sau de ce se va intampla, dar am vrut sa-ti spun ca te poti baza pe mine. Si da, ce-i drept am ajuns sa ne iubim, am ajuns sa fim impreuna. Te-am luat dintre 4 pereti goi si te-am readus la viata. Ti-am dat sclipire in ochi si roseata in obraji. Te-am plimbat si ne-am facut amintiri. Am ras si am glumit. Ne-am iubit si am iubit cum niciunul nu a facut-o vreodata. Nu am avut asteptari unul de la celalalt, dar pana cand?

Pana in momentul ca ne-am obsinuit si ne-am multumit cu ce aveam. Pana cand am devenit atat de comozi unul cu celalalt incat am ajuns sa credem ca “ne permitem” orice. Ca orice vorba e doar o vorba, ca orice gluma e doar o gluma si ca iubirea nu se amesteca in astea. Si prost am gandit-o. Iubirea se amesteca in tot si in toate. Si le-am amestecat atat de rau incat amandoi am inceput sa ne saturam de noi si de fiecare in parte. Nu cred ca am ajuns aici dintr-o intamplare, am facut-o cu premeditare, am facut-o constient. Am fost doi prosti constienti de faptele noastre, dar ne-a durut in pula pentru ca “DRAGSOTEA INVINGE!” si noi ne-am creuzt victoriosi inainte de cea mai importanta lupta, cea cu noi.

Stii care e cel mai mare defect al meu? Faptul ca m-am confundat cu situatii si am crezut ca sunt doar faze si discutii. Faptul ca m-am ambiționat sa merg mai departe crezand ca ma vei cred cand iti ziceam “Va fi bine.” Stii care e cel mai mare defect al tau? Gandurile. Gandurile ce te poarta pe tot felul de carari, pe tot felul de cai si pe tot felul de ambitii care mai de care mai speciale. Gandurile ca totul va fi ca la inceput, gandurile ca eu ma schimbasem, gandurile ca eu nu te mai iubeam, gandurile ca eu as vrea sa stai departe de mine, gandurile ca tu nu mai erai fericita. Cand fericirea era in fata ta si a mea.

Acum degeaba scriu, cel mai probabil, nu cred in minuni si nu cred in sperante. Cred in mine, iar eu cel pragmatic stie ca nu te poate aduce aminte. Stie ca nu te poate avea din nou in bratele lui. Stie ca orice s-ar intampla o data ce ne-am zis “Adio!” am facut-o definitiv. Amandoi stim si acum ca facem parte din trecutul fiecaruia. Amandoi ne stim meritele, amandoi ne stim reusitele, dar hei … e mai palpitant totul cand exista incapatanare, egoism si tipete. Nu?!Nu am sa zic pacat, dar am sa-ti zic ca amintirile cu tine sunt si vor fi singurele flash-uri din mintea mea ce-mi vor electrocuta toate simturile. #bisnitardecuvinte

Advertisements

One thought on “Nici macar titlul nu mai are vreun rost

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s